Guvernul va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Acesta a precizat că reforma pensiilor rămâne un obiectiv cât se poate de important în cadrul PNRR. Mesajul purtătorului de cuvânt al Executivului vine după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, că va iniția renegocierea PNRR pe pensii și că ar avea acordul premierului în acest sens.

„Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este exclus să demarăm orice demers de renegociere, până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens. Trebuie să ne concentrăm pe atingerea ţintelor şi jaloanelor, pentru ca românii să poată beneficia de miliardele de euro de care avem nevoie pentru susţinerea economiei şi ridicarea nivelului de trai. Aşa cum premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat, vineri, în conferinţa de presă susţinută alături de secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, reforma pensiilor este un obiectiv cât se poate de important, iar, la nivelul Guvernului, atenţia trebuie să se concentreze astfel încât românii să beneficieze, după o viaţă de muncă, de un venit care să le permită să ducă un trai decent”, a declarat Dan Cărbunaru, pentru AGERPRES.

Acesta a reamintit că, încă de la prima întrunire a Comitetului interministerial pentru PNRR, printre primele subiecte care au fost discutate s-a numărat reforma pensiilor.

„Ca atare, este o ţintă din PNRR, intră în ansamblul de reforme pe care Guvernul trebuie să le facă, astfel încât să poată să atragă banii pe care îi avem la dispoziţie prin acest program. Vom continua să acordăm toată atenţia necesară, astfel încât această reformă să se îndeplinească”, a mai transmis Dan Cărbunaru, potrivit aceleiași surse.

Precizările de la Guvern vin după ce Marius Budăi a anunțat, în direct la Realitatea PLUS, că „renegocierea PNRR nu este un moft și că premierul a agreat”.

„Renegocierea NU este un moft. Acum, in România, cheltuielile doar cu pensiile din sectorul public, pe baza de contributivitate, sunt 8%. Toate, puse in procentul de 9,4%, nu se incadreaza. (…) „Trebuie să înțelegem că nu ne gândim să modificăm PNRR în structura lui. Avem jaloane, le indeplinim, unele le vom indeplini mai devreme de luna martie. Vom incepe discutiile cu Comisia Europeană. Am discutat de multe ori cu premierul Nicolae Ciucă și a agreat”, a declarat ministrul Muncii, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, în emisiunea România la Apel.

Veste bună pentru pensionari! Marius Budăi: „Renegocierea PNRR pe pensii nu e un MOFT. Nu ne încadrăm în 9,4%. Nicolae Ciucă, de acord”

Articolul precedentPrețuri RECORD la pompă – Benzina a sărit de 7 lei. Previziunile sumbre ale economiștilor
Articolul următorPremierul, față în față cu aleșii locali: Decizii CRUCIALE pe salariile demnitarilor – O treime dintre angajații din primării, afectați