Coaliția vrea renegocierea Planul Național de Redresare și Reziliență din perspectiva unei  crize alimentare generate de conflictul din Ucraina. Concret, guvernanții vor sa introducă în PNRR un capitol privind irigarea, astfel încât țara noastră să poată combate seceta și astfel să devină un producător mai mare de cereale.

Subiectul a fost discutat în sedința de guvern de vineri.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a atras de mai mult timp atenția că agricultura n-are niciun eurocent în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi că este necesară o modificare în acest sens, mai ales în contextul în care este foarte puțin probabil ca Ucraina și Rusia să mai alimenteze piața europeană, așa cum o făceau în anii trecuți.

„Sper ca în al 12-lea ceas că (…) avem zero euro în PNRR, trebuie să îl modificăm, să ducem banii către irigaţii, către desecare, către depozite de alimente”, a afirmat ministrul Chesnoiu.

Potrivit datelor oficiale, România are în lucru 29 de sisteme noi de irigații, din care doar 4 funcționează, dar alte 20 ar putea fi recepționate anul acesta.

 

Articolul precedentRecord negativ – ROBOR a depășit pragul de 6% pe an
Articolul următorTurcia, acuzată că ar cumpăra cereale furate de Rusia din Ucraina