Noi informații despre majorarea pensiilor. Potrivit unor surse, noul procent luat în calcul de guvern este de 13,8%. Totul după ce premierul a anunțat o majorare de doar 13,5%.

Aceleași surse spun că oficialii europeni ar putea să vină cu un nou indicator pentru plata pensiilor. Mai mult, surse politice spun că ministrul Muncii va prezenta public în maximum o săptămână noua lege a pensiilor, mult așteptată de seniori.

CU CÂT CRESC PENSIILE DIN IANUARIE

Punctul de pensie:
Acum: 1.784 lei
Ianuarie: 2.030 lei (+13,8%)

sursa: calcule Realitatea PLUS

Marcel Ciolacu, la Bruxelles după ce a trimis reforma pensiilor – Discuții CRUCIALE pentru banii bunicilor

Marcel Ciolacu a negociat, joi, pensiile românilor la Bruxelles! Noua lege vine cu o nouă formulă de calcul, noi reguli de indexare, dar și o creștere diferențiată a tuturor pensiilor! Tot cu noua lege vine și recalcularea tuturor dosarelor, prin care milioane de pensionari speră să li se facă dreptate. 

Sunt nemulțumiri uriașe în rândul bătrânilor după ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat o majorare de doar 13,5% a pensiilor la început de an! Procentul este infim, iar banii nu le ajung, în contextul în care peste trei milioane de seniori au venituri sub două mii de lei. 

Banii se împart între medicamente și facturi, iar mâncarea se cumpără cu porția. Mai ales că alimentele sunt din ce în ce mai scumpe. Între timp, se fac cozi uriașe la casele de ajutor reciproc. Cei mai mulți bătrâni se împrumută pentru iarnă. 

Articolul precedentPrețuri plafonate pentru noi alimente. Lista celor 21 de produse mai ieftine la raft
Articolul următorCei mai săraci votanți ai celor mai bogați politicieni