Liderii Coaliției ar fi căzut de acord privind plata facturilor de energie electrică în funcție de consumul din luna curent, nu de estimarea de consum din ultimii ani, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus.

Decizia a fost luată după ce între liderii PSD și PNL a existat o dispută legată de modul în care se va face raportarea la plafoanele de consum pentru care se acordă facilități. Social-democrații au propus ca această sa se realizeze pe consumul real din luna respectivă, în timp ce liberalii au propus să se apeleze la estimarea de consum din anii precedenți.

La acest punct de vedere au subscris atât ANRE, cât și companiile energie. Potrivit acestora, în urma reglementărilor din Ordonanța de Urgență 27/2022  privind pragurile de plafonare pentru care se acordă tarife reduse, sistemul are nevoie de o bază de raportare la care să se calculeze factura urmând ca în luna februarie 2023 să aibă loc o regularizare.

Articolul precedentMotorina, cel mai mic preț din ultimele 6 luni
Articolul următorSchimbare crucială în energie. Cum vor fi calculate facturile. Cum își reduc marile magazine programul