Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, luni, la Constanţa, că BNR a dat statului român, în ultimii zece ani, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro.

Isărescu a făcut o trecere în revistă a patrimoniului imobiliar al BNR, spunând că Banca Naţională a ridicat edificii monumentale, nu a acţionat ca un dezvoltator imobiliar.

El a spus că toate aceste clădiri nu au fost ridicate cu banii statului, ci ai băncii.

Isărescu a mai spus că Banca Naţională finanţează o parte din cheltuielile bugetului, iar în ultimii zece ani a dat statului român, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro.

„Însă ce vreau să vă subliniez este faptul că toate clădirile Băncii Naţionale au fost făcute din resurse proprii, asta în condiţiile în care banca, spre deosebire de poveştile pe care le mai auziţi, nu este finanţată de la buget, dimpotrivă finanţează o parte din cheltuielile bugetului nu numai prin impozitele pe care le plătim ca orice societate comercială, dar şi prin o bună parte din impozitul pe profit. În ultimii 10 ani, ar trebui să publicăm această cifră pentru că neadevărurile circulă repede, Banca Naţională a dat statului român echivalentul, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro”, a explicat Isărescu.

Articolul precedentIsărescu:”Suntem gata să cedăm arenele BNR statului, dar cu acte în regulă”
Articolul următorLovitură de teatru în cazul taxei auto promise de Guvern