Criza pandemică accelerează schimbarea pentru angajaţi, iar, în doi-trei ani, sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilităţi digitale, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă PwC, remis, vineri, Agerpres.

Dacă anul ttrecut studiul PwC România Workforce Disruption Index estima că în aproximativ un deceniu circa 275.000 angajaţi români ar trebui să înveţe abilităţi digitale noi ori superioare pentru a-şi menţine sau găsi locuri de muncă, în contextul pandemiei și al muncii de la distanță, care au accelerat digitalizarea – termenul a fost devansat cu cel puţin cinci ani.

Deja considerată de mai mulţi ani un fenomen disruptiv pentru forţa de muncă, transformarea digitală a fost grăbită în ultimele luni odată ce multe activităţi s-au mutat în mediul virtual mai rapid decât se anticipa, arată analiza realizată de Ionuţ Sas, Partener People & Organisation Leader, şi Oana Munteanu, Senior Manager People & Organisation, PwC România.

În aceste condiţii, adaptarea competenţelor trebuie să aibă loc mai repede atât pentru că tot mai multe activităţi economice şi sociale se desfăşoară online, cât şi pentru că automatizarea va înlocui mai curând decât se prognoza unele locuri de muncă. Aceasta nu este o ameninţare, este un îndemn pentru angajaţi şi angajatori să fie pregătiţi pentru noua realitate, se spune în analiza PwC.

HoReCa sau transporturile care, până de curând, necesitau într-o măsură insignifiantă competenţe digitale încep să adopte treptat digitalizarea. Sunt domenii despre care s-a vorbit mai puţin până acum ca fiind „ţintele” digitalizării sau automatizării, însă tot mai multe companii au început să exploreze interacţiunea virtuală acolo unde e posibil, chiar şi în acest domenii. În acelaşi timp, angajaţii aflaţi în pericol să-şi piardă locurile de muncă sau care şi le-au pierdut deja, trebuie să se reorienteze, fie să transpună în online o parte a activităţii, în măsura în care este posibil, fie să înveţe altceva.

Un impact mare au resimţit şi vor resimţi tot mai puternic, industriile unde digitalizarea şi automatizarea preiau treptat din locurile de muncă. Presiunea asupra costurilor, mai ales ca urmare a crizei, va grăbi acest proces. Chiar şi în serviciile publice, se vede o tendinţă de digitalizare, mai ales după ce perioada de lockdown a pus autorităţile în situaţia de a găsi soluţii pentru a derula activităţi şi a oferi servicii publice fundamentale.

Articolul precedentAsigurarea unui venit minim pentru cei mai săraci oameni din lume ar putea încetini creșterea cazurilor de COVID-19, susține PNUD
Articolul următorCostel Alexe: Avem la dispoziție 24 de miliarde de euro din fonduri europene pentru proiecte de mediu