Energie· 2 min citire

Nicușor Dan cere măsuri urgente pentru scăderea prețurilor la energie. Anunț important după reuniunea europeană înaintea Consiliului UE

Președintele Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan

Publicat6 oct. 2026, 18:58
SursăRealitatea.net, facebook

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind soluțiile de depășire a crizei energetice și redresarea competitivității economice a Europei, după o reuniune a statelor membre, desfășurată în perspectiva Consiliului European de săptămâna viitoare. Șeful statului a subliniat că este nevoie de măsuri urgente pentru reducerea prețurilor la energie și de o accelerare a simplificării legislației europene.

Potrivit președintelui, discuțiile din Grupul „Prietenii Competitivității”, la care au participat lideri din 20 state membre UE,s-au concentrat pe costurile energiei, comerțul internațional și reducerea birocrației, teme considerate esențiale pentru viitorul economiei europene și pentru menținerea competitivității industriei.

„Statele membre sunt de acord asupra necesității unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie”

Am vorbit despre rolul prețurilor la energie în creșterea competitivității, despre comerțul internațional și despre simplificarea și debirocratizarea Uniunii Europene.

Statele membre ale Grupului sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator, a precizat președintele României, într-o postare pe Facebook.

Nicușor Dan a precizat că România susține măsuri pragmatice, care să permită companiilor locale să se dezvolte fără a pierde teren în competiția europeană și globală.

„Un set unic de reguli în UE ar permite antreprenorilor să înființeze mai ușor companii”

Un alt subiect major abordat în cadrul reuniunii a fost reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri și accelerarea integrării pieței unice europene.

Cât privește simplificarea legislației și reducerea birocrației, este important să accelerăm implementarea măsurilor pentru crearea unei piețe europene unice mai simple, în special prin inițiativa Eu Inc. Prin această inițiativă se are în vedere introducerea unui set unic de reguli la nivel european și ar permite antreprenorilor să înființeze mai ușor o companie în orice stat membru. a declarat Dan.

Mesajul transmis de președintele României vine într-un moment în care costurile energiei rămân una dintre cele mai mari preocupări ale economiilor europene, iar liderii UE caută soluții pentru susținerea industriei și stimularea investițiilor, înaintea reuniunii Consiliului European de săptămâna viitoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Energie