Marcel Ciolacu vine marți în fața Parlamentului pentru a-și asuma răspunderea pe legea privind măsurile fiscal-bugetare. Premierul este așteptat la ora 18.
arcel Ciolacu își asumă răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare în Parlament, la ora 18.
ADVERTISING
Până la ora 18.00 parlamentarii au posibilitatea să depună amendamente la proiectul de lege.
ADVERTISING
Birourile permanente ale Camerei și Senatului s-au întrunit marți în ședință pentru a stabili calendarul angajării răspunderii Guvernului în Parlament pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, informează Agerpres.
Ședința conducerilor celor două Camere ale Parlamentului a avut loc la ora 8.00, o oră total neobișnuită de lucru în Parlament. De obicei, aceste ședințe au loc în miezul zilei. Ulterior ședinței a fost anunțată ora la care Guvernul vine în fața parlamentarilor.
Guvernul a adoptat luni, în ședință, proiectul privind măsurile fiscal-bugetare. Iată anunțul făcut de purtătorul de cuvânt ieri:
„Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii și asigurarea echității fiscale în România, după ce au fost dezbătute observațiile de la ministerele avizatoare. Mai întâi însă două alte precizări. S-a decis că reglementarea salariului minim în construcții și în agricultură se va face prin ordonanță de urgență separată, tocmai pentru a ne asigura că aceste salarii vor crește cât mai repede cu putință. Salariul minim pe economie, în general, care va crește cu 10% la 3.300 lei va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid”, a anunțat, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt, la finalul ședinței de luni a Executivului.
El a adăugat că „în scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în ședința comună a Birourilor permanente de la Senat și Camera Deputaților”.
„Ulterior, în cadrul unei noi ședințe de Guvern, vor fi dezbătute și incorporate amendamentele acceptate, urmând ca Guvernul să își asume răspunderea în Parlament pe acest proiect, în ședință comună a celor două Camere, potrivit reglementărilor constituționale”, a adăugat Constantin.