Singurele țări din UE care ofereau gratuitate de 100% pentru transportul studenților erau România și Luxemburg - țară cu care nu ne putem compara
Florin Cîțu a declarat, joi seară, că singurele țări din UE care ofereau gratuitate de 100% pentru transportul studenților erau România și Luxemburg - țară cu care nu ne putem compara. Spunând că ”nu există nimic gratuit pe lumea asta”, Premierul a explicat că principiile care stau la baza programului de guvernare sunt liberale, iar analiza subvențiilor se face prin două filte: costul de oportunitate și impactul în economie.
”Vorbim de o subvenție. Aș reveni la ceva ce am mai spus, eu vreau să reașez economia pe principii liberale. Vrem să creăm motivații ca oamenii să investească, oamenii să își dorească un loc de muncă, vrem ca oamenii să fie mai performanți. În același timp, vreau să spun un lucru, nu există nimic gratuit pe lumea asta. Atunci, fiecare subvenție care pleacă de la buget eu o analizez prin două filtre: costul de oportunitate, dacă există altceva pe care l-aș putea face mai profitabil și vorbim de orice subvenție de la buget, și impactul acelei subvenții, pentru că sunt și subvenții pe care le dăm și au un impact pozitiv în economie. Eu am luat o decizie în ceea ce privește această măsură de a subvenționa doar 50% din biletul de tren (...) Eu spun că subvenționăm de la buget 50% din biletul de tren pentru studenții până la 26 de ani”, a declarat Cîțu la un post TV.
Precizând că doar Luxemburgul mai acordă gratuitate la transport, țară cu care nu ne putem compara, Premierul a precizat că trebuie să se țină cont în luarea unor astfel de decizii și de situația economică. Subvențiile reprezintă bani din taxele cetățenilor și costuri în plus pentru o companie care nu este pe profit.
”M-am uitat ce se întâmplă în Uniunea Europeană și nu există în nicio țară, era doar Luxemburg - nu putem să ne comparăm cu Luxemburg - România era singura țară unde exista această gratuitate, acest 100%. Ne-am uitat la impactul negativ pe care l-a avut pentru industrie, pentru că a însemnat costuri mai mari pentru industrie. Dintr-odată aveai nevoie de mai multe vagoane, aveai nevoie de costuri de mentenanță mai multe, poate să angajezi mai mulți oameni. Deci, repet, nu există nimic gratuit. Nu numai faptul că subvenția înseamnă că luăm banii din taxele cetățenilor și îi alocăm aici, în loc să îi alocăm în altă parte, dar am creat și costuri în plus pentru o companie care nu este pe profit și acea companie ne-a cerut mai mulți bani să îi subvenționăm după aceea costuri mai mari”, a mai spus Cîțu.
Sursa: Realitatea Financiara