Volumul tăierilor de lemn a scăzut, anul trecut, cu peste o jumătate de milion de metri cubi, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică.

18,9 milioane metri cubi de lemn s-au recoltat anul trecut, cu 558.000 de metri cubi mai puţin față de 2018, conform datelor INS. În proporţie de 95,5%, lemnul a fost exploatat de firme specializate și doar 4,5% de persoanele fizice care au dreptul să exploateze lemn din pădurile pe care le au în proprietate.

Peste 12,5 milioane de metri cubi de lemn, adică 2 treimi din volmul total, au fost tăiate din pădurile statului, 29,6%) din pădurile private și 3,8% din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier (3,8%).

Față de 2018, în 2019 a scăzut volumul de lemn recoltat din vegetaţia forestieră cu 16,4%, din pădurile proprietate privată a scăzut cu 4,9%, din păduri proprietate publică a statului cu 1,3% şi din păduri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale cu 0,2% .

Cea mai mare cantitate de masă lemnoasă s-a recoltat în judeţul Suceava (11,6%), urmat de Harghita (7,8%), Neamţ (6,5%), Bacău (5,3%), iar cele mai mici cantităţi s-au recoltat în judeţele Ialomiţa, Olt, Teleorman, Ilfov, Brăila, Constanţa, Galaţi şi Bucureşti, potrivit datelor INS.

 

Articolul precedentINS: Deficitul comercial al României a crescut, pe fondul crizei COVID-19
Articolul următorIndustria auto românească, afectată de dependența față de exporturi