Algeria a redus cu 25% aprovizionarea cu gaz către Spania, după ce Madridul a anunțat că sprijină planul de autonomie al Marocului în Sahara. Analiștii  avertizaseră Spania cu privire la lipsa de încredere pe care o prezintă Algeria ca furnizor de gaze, mai ales în situații în care se simte atacată. 

Algeria a redus cu 25% aprovizionarea cu gaz către Spania, orbită de ostilitatea față de Maroc și de schimbarea de poziție a Madridului, care sprijină planul de autonomie al Marocului în Sahara, scrie North Africa Post.

Imediat după anunț, Algeria a închis gazoductul Maghreb Europa și a menținut exporturile către Spania prin conducta mai mică Medgaz.

Scăderea aprovizionării va forța Spania să-și reducă dependența de gazul algerian în favoarea livrărilor americane și nigeriene.

Disputa asupra Saharei nu este singurul motiv pentru care Algeria și-a redus livrările către Spania. Analizele experților au atras atenția asupra unei scăderi a capacității de export de gaze a țării nord-africane, ca urmare a creșterii consumului intern și epuizarea rezervelor.

 

 

 

 

 

Articolul precedentGermania, alertă de criză MAJORĂ a energiei. Distribuitorii se pot prăbuși precum băncile în 2008
Articolul următorSorin Grindeanu: Licitaţia pentru autostrada Timişoara – Moraviţa va fi lansată în primăvara anului viitor