Șoferii fără RCA ar putea fi identificaţi în trafic cu ajutorul camerelor prin care se verifică plata rovinietei, a avansat ideea, marţi, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară Cristian Roşu, la un eveniment de specialitate.

„Este o idee pe care am preluat-o, nu îmi aparţine, nu am drepturi de autor. Am preluat-o şi este o idee interesantă pe care ar trebui să o discutăm cu CNAIR, pentru a încerca să vedem în ce măsură există posibilitatea şi tehnică şi de realizat tehnic, astfel încât, odată cu citirea numerelor maşinilor şi identificarea lipsei rovinietei, să se facă o matchuire cu bazele de date, astfel încât să se identifice şi maşinile neasigurate prin asigurarea obligatorie RCA”, a afirmat Cristian Roşu.

Pe de altă parte, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, prezent la eveniment, a afirmat că proiectul, chiar dacă la nivel tehnic nu este atât de complicat, există multe „sensibilităţi” în zona supravegherii şi trebuie încheiat un protocol cu asigurătorii.

„Din punct de vedere tehnic, se poate. Aş vrea însă să înţelegeţi un context: în jurul camerei există trei actori importanţi. Este CNAIR-ul, care urmăreşte dacă s-a plătit sau nu s-a plătit tariful de rovinietă sau peajul la Feteşti, există Poliţia, care are baza de date, şi există conexiunea realizată prin STS”, a precizat Neaga.

Articolul precedentVolumul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul, creștere de peste 5%
Articolul următorNuclearelectrica și Hidroelectrica atenționează Guvernul că va fi dezastru pe piața energiei