Siguranţa călătorilor cu metroul este în pericol, întrucât Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia în calcul o noua greva generala dacă problemele nu se rezolvă, a declarat, luni, Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM).

Aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex au pichetat Ministerul Transporturilor între orele 12.00 şi 14.00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de la metrou.

„Avem o situaţie care durează de mai bine de un an: trebuie să angajăm 700 de oameni pentru siguranţa circulaţiei. Aşa cum a constatat toată lumea, fără să ştiţi prea multe amănunte, am avut anumite probleme tehnice şi avem chiar şi riscuri în siguranţa circulaţiei, fără personalul necesar”, a spus Radoi, citat de DCNews.

Greva ar putea avea loc la toamnă.

Potrivit acestuia, problema va deveni şi mai gravă când va fi deschis metroul din Drumul Taberei.

Alte nemulţumiri ale sindicatelor vizează bugetul insuficient al Metrorex, noua organigrama, precum şi situaţia contractelor.

Rădoi a adăugat că salariaţii vor protesta zilnic, până joi, în faţa Ministerului Transporturilor, urmând ca, în zilele de 27 şi 28 august să picheteze Palatul Victoria.

„Dacă nu se rezolvă, cu siguranţa va avea loc o grevă generală în toamnă”, a susţinut el.

Liderul sindical de la metrou și sindicatul pe care îl conduce, se află sub lupa Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, care au verificat modul în care societățile ce își desfășoară activitatea în aceste spații comerciale au obținut dreptul de folosință asupra lor.

Potrivit unui comunicat al Politiei Romane, în cauză se efectuează cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de abuz în serviciu, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Potrivit unor surse judiciare  în acest dosar sunt vizate compania Metrorex şi SINDOMET.

Sindomet Servcom SRL este firma deținută de Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (USLM) și condusă de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi.

 

Articolul precedentPoluare și pericol de accidente. Cifrele horror ale traficului auto
Articolul următorUzina Dacia a produs șase milioane de automobile, în 50 de ani de activitate

Comments are closed.