Ștefan Paraschiv, devenit celebru după ce a pus mâna pe rangă pentru a demola chioșcurile ilegale din stațiile de metrou, a fost revocat miercuri din funcția de director general al Metrorex. Consiliul de Administrație a desemnat și un nou director, care a lucrat în comerțul cu produse petroliere. 

Ștefan Paraschiv a fost numit în funcție de fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, la începutul lunii martie și s-a făcut remarcat după ce, în timpul unei acțiuni de demolare a spațiilor comerciale din stațiile de metrou, a pus mâna pe o rangă pentru a rupe ușa unui magazin.

De altfel, chiar ministrul Drulă i-a luată apărarea celui pe care l-a numit la metrou, afirmând la vremea respectivă că „un cartel se destructurează cu ranga„.

Succesorul lui Paraschiv este Laurențiu Gabriel Trușcă, un manager provenit din afacerile cu produse petroliere. Cu o mică întrerupere, de nici doi ani de zile, când a lucrat în domeniul importului și distribuției de produse alimentare, Trușcă a activat timp de 20 de ani în industria petrolieră, potrivit clubferoviar.ro.

Trușcă este licențiat în Managementul Afacerilor și în Administrație Publică.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. România, cobai pentru noile tehnologii americane
Articolul următorCreșterea economică s-a cam fâsâit