România va avea energie electrică scumpă cel puțin încă 4-5 ani de acum înainte, cât timp termocentralele pe cărbune vor avea o contribuție semnificativă în mixul energetic, a afirmat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Chirițoiu a afirmat că aceasta este strategia UE de a descuraja energiile poluante în favoarea celor mai puțin poluante.

„Este politica UE de a face energia poluatoare să fie scumpă, neatractivă economic. Deci cât timp România şi alte ţări din UE vor avea nevoie de energia scumpă din cărbune, preţurile vor rămâne mari. Şi cel puţin noi în România nu vedem o posibilitate de a înlocui cărbunele în următorii 4-5 ani. Acest lucru înseamnă că măcar în aceşti 4-5 ani o să vedem preţuri mari la electricitate”, a spus Chiriţoiu, la o dezbatere pe teme energetice, organizată de Expert Forum.

Chirițoiu a precizat că, din această perspectivă, măsurile de sprijin acordare de autorităţi pentru consumatorii vulnerabili, casnici şi industriali, ar trebui să rămână în vigoare în toată această perioadă, potrivit Agerpres.

La gaze, însă, aşteptările şi speranţele mele sunt că preţul la gaze va scădea. Rusia este marea sursă de gaze a Europei şi, din varii motive, se speculează că a redus livrările în momentul de faţă şi din acest motiv vedem această creştere. După ce livrările Rusiei vor creşte, probabil că preţul va scădea, nu spre nivelul din pandemie, dar spre nivelurile dinainte de pandemie, gen 2019″, a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Articolul precedentFlorin Cîțu anunță o iarnă greu. Premierul nu mai vrea ca primăriile să SUBVENȚIONEZE termoficarea
Articolul următorAvertismentul furnizorilor de energie: Facturi duble la gaze, față de iarna trecută