Schimbare majoră după ședință crucială pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență, condusă chiar de președintele Klaus Iohannis. Potrivit surselor Realitatea Plus, premierul Florin Cîțu va merge personal la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii europeni. La discuțiile de la Palatul Cotroceni au mai fost prezenți vicepremierul Dan Barna și miniștrii de resort Cristian Ghinea și Tanczos Barna. Întâlnirea a fost convocată în contextul în care planul trebuie îmbunătățit pentru a fi acceptat de Comisia Europeană.

Comisia Europeană a trimis o serie de observații și obiecții la schița inițială de proiect, legate de capitole importante precum infrastructură și irigații.
Răspunzând criticilor privind eventuala pierdere a unor finanțări importante, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat opinia că PNRR poate fi ajustat și îmbunătățit, în funcție de cerințele de la Bruxelles. Șeful statului a precizat că multe alte țări UE se află în aceeași situație.
Și premierul Florin Cîţu a explicat că oficialii de la Bruxelles nu au respins documentul, ci au sugerat o remodelare a Planului Național de Redresare și Reziliență, potrivit Rador. Ministrul Investițiilor și Proiectelor europene, Cristian Ghinea, a afirmat că forma finală a Planului va fi depusă luna viitoare.
Din opoziție, social-democrații susțin că respingerea documentului reprezintă un eșec. Președintele PSD Marcel Ciolacu a cerut, din nou, ca Planul de Redresare și Reziliență să fie dezbătut transparent în Parlament și amenință cu grevă parlamentară în caz contrar.
Articolul precedentSTUDIU. Un an de pandemie în HoReCa. Cum a sprijinit statul român acest domeniu și ce variante au ales europenii
Articolul următorLiderii USR Plus, după discuțiile de la Cotroceni pe Planul de Redresare: Nu e nicio greșeală, depunem PNRR pe 31 mai