Numărul multimiliardarilor chinezi a coborât, pentru al doilea an consecutiv în 2019, odată cu încetinirea economiei chineze, relatează South China Morning Post, citat de Mediafax.

China a devansat SUA începând cu anul 2015, fiind țara cu cel mai mare număr de miliardari în dolari, cu 62 de multimiliardari dintre care 32 dispun de o avere de cel puţin 10 miliarde de dolari. Însă, declinul pe piața bursieră din China a afectat averea celor mai bogați indivizi ai continentului.

Potrivit clasamentului anual, publicat de grupul media Hurun Report, numărul chinezilor care dispun de o avere de peste 2 miliarde yuani (255 milioane euro) a scăzut cu 3% până la 1.819 de persoane în acest an, cu 266 de persoane mai puţin decât în 2018. Scăderea din acest an vine după ce, în 2018, numărul miliardarilor chinezi a scăzut cu 456 persoane comparativ cu 2017.

Mediafax

Articolul precedentBancherii nu mai vor taxa pe active și cer revizuirea indicelui care a înlocuit ROBOR
Articolul următorRădulescu, BNR: „OUG 114 ar fi avut efecte dramatice în forma inițială”