Salariații pot primi tichete culturale de la angajator

Salariații vor putea primi de la angajatori, în fiecare lună, și tichete culturale, potrivit unui act normativ care se va aplica efectiv din ianuarie 2019, potrivit publicaţiei specializate Avocatnet.ro.

Astfel, angajații vor putea să folosească tichetele pentru a se duce la concerte sau a-și cumpăra carți, muzică și filme.

Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare a fost publicată azi în Monitorul Oficial, însă ea se va aplica abia de la 1 ianuarie 2019.

Prin intermediul legii, vor fi reunite, practic, într-un singur act normativ toate biletele de valoare pe care angajatorii pot să le acorde propriilor salariați. Astfel, pe lângă tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și voucherele de vacanță, ce există și în prezent, vor apărea tichetele culturale, scrie Avocatnet.ro

Tichetele culturale vor avea o valoare lunară de maximum 150 de lei (sau de 300 de lei, dacă se vor acorda doar ocazional) și vor putea fi folosite la plata bunurilor și serviciilor culturale.

Mai precis, vorbim despre abonamente/bilete la spectacole, concerte, muzee, târguri, expoziții, parcuri tematice, proiecții cinematografice și festivaluri, precum și de cărți, manuale școlare, albume muzicale și filme.

Valoarea individuală a unui tichet cultural va fi de 10 lei sau multiplu de 10, însă de maximum 50 de lei. Acestea vor fi valabile numai dacă includ, printre altele, prenumele, numele și codul numeric personal ale salariatului îndreptățit să le folosească.

 

Articolul precedentStudiu: Tehnologiile cognitive și inteligența artificială, investiții de 1 mld dolari. Ce ce rezultate
Articolul următorCabinetul Merkel, avertizat: Prespective incerte pentru economia Germaniei

Comments are closed.