Este perioada concediilor, însă românii sunt printre cei mai săraci europeni și, conform statisticilor, nu își permit prea multe cheltuieli pe vacanțe. Românii sunt printre cei mai săraci europeni și când vine vorba despre concedii. 

Un clasament arată că mulți români au prea puțini bani și nu-și permit în acestă vară nici măcar o vacanță de o săptămână. Totuși situația noastră nu este cea mai rea, ci a locuitorilor dintr-o țară care este o destinație preferată pentru concedii. Grecia este în cea mai proastă situaţie, în condiţiile în care 88,9% din persoanele ameninţate de sărăcie nu îşi permit să plece o săptămână în vacanţă.

Aproximativ 28% dintre cetăţenii Uniunii Europene, sau 35 milioane de persoane, nu îşi permit să meargă într-o vacanţă de vară timp de o săptămână, o cifră care creşte la 59,5% pentru persoanele cu venituri sub rata riscului de sărăcie, arată un studiu publicat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES).

În rândul persoanelor care trăiesc în risc de sărăcie, adică cu mai puţin de 60% din venitul mediu, Grecia este în cea mai proastă situaţie, în condiţiile în care 88,9% din persoanele ameninţate de sărăcie nu îşi permit să plece o săptămână în vacanţă. Urmează, în ordine, România (86,8%), Croaţia (84,7%), Cipru (79,2%) şi Slovacia (76,1%), a precizat CES.

Mulţi dintre europenii cu venituri mai mici de 60% din medie sunt şomeri sau pensionari, dar acest grup include şi milioane de muncitori plătiţi cu salarii mici, în special cei care câştigă salariu minim legal.

 

Articolul precedentȘedință de URGENȚĂ la Palatul Victoria: Florin Cîțu se întoarce de la Neptun pentru a prezida întâlnirea Guvernului
Articolul următorFlorin Cîțu a anunțat rectificarea pe Facebook. Nu toți miniștrii i-au transmis datele cerute