Ședință de urgență, luni, la Guvern. Miniștrii au fost convocați pentru discuții pe tema rectificării bugetare. Florin Cîțu se întoarce de la Neptun pentru a prezida întâlnirea Guvernului, de la Palatul Victoria. Înainte de ședință, premierul a dat detalii pe facebook. Cîțu a transmis că singurul rol al rectificării bugetare este de a modifica, dacă este nevoie, alocarea resurselor în buget, în funcţie de execuţia bugetară, pentru a menţine deficitul bugetar la ţinta de 7.16%.

„În funcție de execuția bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurelor în buget, pentru A MENȚINE deficitul bugetar la ȚINTA de 7.16%.

Acesta este singurul rol al rectificării bugetare.

„Cheltuielile bugetare efectuate în trimestrul al II-lea al anului 2021 s-au situat sub nivelul programat în cazul majorității titlurilor de cheltuieli și în special în cazul cheltuielilor de capital și a celor cu proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile”;

„Este necesar ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile de implementare a proiectelor de investiții finanțate atât din resurse bugetare interne cât și din fonduri externe nerambursabile astfel încât să se recupereze din decalajul, față de cheltuielile programate a se efectua, înregistrat în primele două trimestre ale anului 2021. De asemenea, în acest context, și sumele atrase din fonduri externe nerambursabile ar urma în perioada următoare să recupereze din decalajul înregistrat în perioada analizată”;

„De asemenea, se impune ca la nivelul ordonatorilor principali de credite, să fie luate măsuri pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor externe nerambursabile, precum și pentru creșterea rigurozității în programarea trimestrială a cheltuielilor publice”.

Bineînțeles, există și elemente noi pe care trebuie să le luam în calcul la această rectificare. Asa că bugetele unor ministere vor beneficia de resurse suplimentare, dar în limita deficitului bugetar asumat, de 7.16%”, a transmis Florin Cîțu.

Articolul precedentMetro Cash & Carry România, Carrefour şi Auchan retrag de la comercializare şi de la clienţi mai multe tipuri de îngheţată
Articolul următorRomânii sunt prea săraci pentru a-și lua vacanțe – Statisticile care ne fac de râs în toată Europa