Bugetul alocat preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene se situează între 60 şi 80 de milioane de euro, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

„Bugetul alocat îl vom şti numai la finalul exerciţiului, el se situează între 60 şi 80 de milioane de euro. Este un buget raţional vizavi de faptul că exercităm pentru prima dată preşedinţia şi în acelaşi timp plecăm de la dimensiunea ţării noastre. În acelaşi timp, este un buget raţional şi, având în vedere agenda pe care ne-o propunem, care este ambiţioasă, numărul de întâlniri pe diverse paliere este mai ambiţios decât preşedinţia anterioară”, a afirmat Ciamba.

România va găzdui 288 de reuniuni, dintre care cele mai multe în Bucureşti, dar şi la Iaşi, Sibiu, Cluj, Constanţa Braşov sau Alba Iulia. Ciamba a afirmat că la Bruxelles vor avea loc, printre altele, 22 de reuniuni ministeriale informale, la nivel de miniştri, dar şi 1.677 de reuniuni tehnice de grup de lucru.

Totodată, Ciamba a vorbit de cheltuielile prilejuite de preluarea şi deţinerea preşedinţiei României, care „sunt partajate între instituţiile responsabile de pregătirea şi implementarea mandatului preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”.

Articolul precedentBNR a lansat o monedă numismatică în cinstea preluării președinției UE
Articolul următorConsiliul Cocurenței a amendat un retailer online