Autoritățile de resort din România au emis oficial o decizie de respingere a solicitării gigantului chinez de telecomunicații Huawei de a participa la rețeaua 5G în țară. Această hotărâre a fost publicată joi în Monitorul Oficial, marcând o schimbare semnificativă în planurile României privind viitorul tehnologic al telecomunicațiilor.
„Decizie privind respingerea solicitării pentru obținerea autorizării echipamentelor de infrastructură 5G, formulată de Huawei Technologies SRL, Huawei International Co. Limited, Huawei Technologies Kft și Huawei Tchnologie Co., Ltd”. arată hotărârea publicată în Monitorul Oficial.
Guvernul spune că această decizie a fost luată „în temeiul legii 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, ca urmare a evaluărilor realizate de către instituțiile cu responsabilități în domeniu, din perspectiva riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale și apărării țării și prin raportare la obligațiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizațiilor internaționale din care România face parte, al Uniunii Europene și al parteneriatelor strategice bilaterale”.
Locurile cu cele mai ieftine locuințe din Europa. România este prezentă în top cu 3 orașe
Decizia de a respinge accesul companiei chineze la rețeaua 5G a fost dată în condițiile în care România are din 2021 o lege special creată pentru a ține la distanță companiile chineze, din cauza suspiciunilor majore privind implicarea statului comunist chinez în activități de spionaj tehnologic, scrie economedia.
Un studiu realizat anul trecut, care analiza cota de piață a Huawei în Europa, citat de Politico, arăta că România era printre țările UE cu cea mai mare dependență de echipamentele chinezești în rețeaua 5G. Conform acestuia. România se bazează pe tehnologia chineză pentru 79% din rețeaua sa 5G, fiind pe locul secund în UE după Cipru.
Un studiu comandat de Huawei, realizat de firma de avocatură Dentons și cea de consultanță Audytel, arăta în 2021 că compania chineză Huawei ar pierde 2,7 miliarde de euro dacă ar fi exclusă de pe piața de telecomunicații din România odată cu implementarea legii 5G.
Potrivit raportului, nu doar Huawei ar suferi pierderi financiare, ci și alte companii de comunicații, care vor fi obligate să înlocuiască echipamentele actuale fabricate de Huawei. Studiul indică faptul că operatorii de rețea vor fi nevoiți să schimbe toate echipamentele Huawei existente în doar 5 ani, ceea ce ar implica cheltuieli de 735 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente noi și costuri operaționale pentru înlocuirea serviciilor.
În 2021, Președintele Klaus Iohannis a semnat legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructurile informatice și de comunicații de interes național și regulile implementării rețelelor 5G. Conform acestei legi, furnizorii de comunicații vor fi autorizați să utilizeze în rețelele 5G doar tehnologii, echipamente și programe software de la producători aprobati în prealabil de către Prim-ministru, pe baza unui aviz conform al CSAT.