Comisia Europeană a atenţionat, joi, România, pentru că nu a transpus în legislație normele europene de combatere a fraudelor vizând bugetul Uniunii. Un avertisment similar a primit și Irlanda.

Cele două state au depășit cu un an și jumătate termenul limită impus de Comisie pentru punerea în aplicare a directivei. Aceste norme cresc nivelul de protecţie a bugetului UE prin armonizarea definiţiilor, a sancţiunilor şi a perioadelor de limitare ale infracţiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii.

Directiva stabilește și competenţei materiale a Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi, care va investiga, va urmări penal şi va obţine sancţionarea infracțiunilor din fonduri europene.

În urma avizelor motivate trimise joi, cele dou state au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentat, altfel pot fi reclamate la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul precedentRomânia, proceduri de infingement pentru performanța energetică a clădirilor și siguranța stocurilor petroliere
Articolul următorEconomistul-șef al BNR care a declanșat isteria tăierii salariilor bugetarilor, premiat de Academia Română