Autoritățile din România par a fi și ele de acord cu plafonarea prețului la gazele naturale, măsură intens susținută de țări precum Grecia Italia, Belgia și Polonia. Acestea din urmă  promovează chiar o scrisoare pe tema plafonării prețurilor la gaze, care urmează să fie trimisă Comisiei Europene, în perspectiva Consiliului Miniștrilor Energiei din UE ce va avea loc la finalul acestei săptămâni, respectiv pe 30 septembrie.

Până în prezent, cel puțin 11 țări s-au manifestat în favoarea unei astfel de idei. Mai exact, în afară de Grecia, Italia, Belgia și Polonia (care erau în favoarea coordonării și a unei linii comune), mai spun da România, Malta și alte țări, relatează rubrica Playbook a Politico.

Mai sunt și alte state membre care și-ar fi exprimat sprijinul pentru o astfeld e măsură, însă acestea propun și unele amendamente. Discuțiile sunt în plină desfășurare, astfel că nu este exclus să apărea modificări.

Articolul precedentMai multe state europene cer Comisiei Europene un plan de plafonare a prețului gazelor rusești
Articolul următorInventatorul care susține că poate revoluționa încălzirea cu centrale termice solicită respingerea ordonanței privind regimul deșeurilor