Profit & Loss· 2 min citire

ROBOR și-a reluat creșterea, cel mai mare salt a înregistrat ROBOR la 3 luni

Robor3637lei

Robor3637lei

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 23 ian. 2019, 11:31

După o perioadă de scădere și apoi de acalmie, indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a înregistrat miercuri o creștere de 0,06 %, de la 2,97 la 3,03%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Creșteri semnificative au înregistrat și ceilalți indici. ROBOR la șase luni, în funcție de care se calculează dobânzile creditelor imobiliare în lei a crescut de la 3,28 la 3,31%, iar ROBOR la nouă luni a crescut de la 3,39 la 3,41%.

Și indicele ROBOR la 12 luni a avut o creștere sensibilă, de la 3,49% la 3,50%.

Modul în care se calculează și evoluează indicele ROBOR este în centrul unui scnadal uriaș între conducerea Băncii Naționale, pe de-o parte și Guvern de cealaltă. La finalul anului trecut, prin ordonanța care a instituit noi taxe și reglementări fiscale, Guvernul a introdus o reglementare prin care taxează băncile comerciale în funcție de abaterea de la un nivel mediu al ROBOR.

Suspiciunea exprimată în spațiul public de senatorul ALDE Daniel Zamfir este că băncile, prin înțelegeri subterane, manipulează indicele ce reprezintă rata medie a dobânzii pentru creditele in lei acordate pe piața interbancară.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Profit & Loss