Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză clarificări privind noul acord dintre ANAF şi Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), care ar putea transforma controalele într-un instrument politic.
„Pentru atingerea obiectivelor din Programul de guvernare privind îmbunătăţirea semnificativă a gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat, pe 22 ianuarie 2019, a fost încheiat un acord de cooperare și risc între ANAF și Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP). Chiar de la primul punct, acordul prevede că, începând cu luna ianuarie 2019, CNSP va selecta contribuabilii care vor fi propuşi pentru efectuarea controalelor de către ANAF, în funcţie de domeniul de activitate, fluctuaţia cifrei de afaceri şi a altor indicatori stabiliţi de comun acord între ANAF şi CNSP.
De asemenea, la punctul 9, este stipulat că ANAF se angajează să transmită CNSP informaţii cu privire la efectele obţinute în privinţa reducerii evaziunii fiscale, în urma acţiunilor de control la societăţile comerciale propuse în analizele de risc ale CNSP”, a declarat parlamentarul ieşean.
În acest context, deputatul PNL Dumitru Oprea solicită clarificări privind riscul ca unele informaţii privind controalele fiscale să ajungă la persoane neautorizate. De asemenea, se impune să se indice măsurile prin care contribuabilii sunt asigurați că aceste controale nu vor fi îndreptate împotriva celor care nu sunt de acord cu actuala guvernare.