REVISTA PRESEI – Câți bani au pierdut anul acesta companiile municipale ale Capitalei

Profit.ro ANALIZĂ Câți bani au pierdut anul acesta companiile municipale ale Capitalei

13 companii controlate de Primăria Capitalei, dintr-un total de 22 de societăți membre ale holdingului municipal înființat la inițiativa primarului general Gabriela Firea, și-au publicat rezultatele financiare pe primul semestru al anului, dezvăluind o pierdere cumulată în sumă totală de peste 20 miloane lei.

ZF.ro „Avem o clasă politică ce ştrangulează cu sadism România”

Pentru cei care au plecat din România în anii ‘90 şi timp de peste 20 de ani au trăit în afară în societăţile şi economiile occidentale, întoarcerea în România este destul de dură. Din punct de vedere economic, lucrurile s-au schimbat faţă de anii ‘90, cel puţin în oraşele mari, dar din punct de vedere politic, administrativ, legislativ, al modului cum se fac afacerile, din ce în ce mai multă lume susţine şi crede că România se întoarce în trecut.

Capital.ro ALERTĂ pentru toți românii! Avertisment BNR: Ne paște criza

Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de stabilitate financiară din BNR. a fost sâmbătă prezent la un seminar organizat la Sinaia de Consiliul Concurenţei şi Consiliul Patronatelor Bancare din România.

Economica.net Azi se discută noile norme de limitare a creditării. 15% din portofoliul creditelor de retail pe fiecare bancă ar fi exceptat de la regulament

BNR va decide în Consiliul de Administrație de luni care vor fi noile limite de îndatorare la care trebuie să se supună populația în momentul accesării unui credit. Surse din sistemul bancar ne-au declarat că băncile vor avea doar 15% din volumul total al creditelor de retail exceptat de la noile norme BNR.

wall-street.ro Fintech-ul care vrea sa puna POS-uri pe taxiurile din Bucuresti. In Bulgaria a reusit deja

Adoptarea legii cash-back, cresterea numarului de plati cu cardul, dar si numeroasele intreprinderi mici si mijlocii din tara noastra sunt printre principalele motive pentru care compania myPOS planuieste sa isi extinda prezenta in Romania, unde are in acest moment aproximativ 1.000 de clienti.

Bursa.ro ARB: „Multe bănci au acoperit pierderile fiscale şi vor raporta impozite pe profit”

Multe dintre băncile care activează în ţara noastră şi-au acoperit deja pierderile fiscale din anii anteriori şi ur­mează să raporteze impozite pe profit, subliniază reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) în Raportul anual lansat recent pe piaţă.

Manager.ro Romania a atras 1,75 miliarde de euro printr-o emisiune de euroobligatiuni in doua serii

Ministerul Finantelor Publice a atras, pe 4 octombrie 2018, de pe pietele financiare internationale 1,75 miliarde de euro printr-o emisiune de euroobligatiuni in doua serii.

Articolul precedentAmenințările războiului comercial forțează China să intervină în sprijinul băncilor și al economiei
Articolul următorPiețele cripto suferă de scăderi ale prețurilor și volumelor de tranzacționare

Comments are closed.