Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo a cumpărat primul mall al Brașovului, Macro Mall, pentru 4 milioane de euro, potrivit Bizbrasov.

Macro Mall, cu o suprafață închiriabilă de peste 9.000 de metri pătrați și o suprafață totală de 18.000 de metri pătrați, este închis din 2012.

Jumbo va deschide trei noi hipermarketuri în România în următorul an, în cadrul unui proces de expansiune accelerată pe piața românească, prin care țintește o rețea de 25 de magazine până în anul 2022.

În ultimele 12 luni, Jumbo a inaugurat două hipermarketuri în România, în Suceava și București, ajungând la o rețea locală de 10 magazine. Investițiile din România continuă, încă trei hipermarketuri fiind așteptate să își deschidă ușile până în iunie 2019, potrivit companiei. Jumbo vrea să ajungă la circa 25 de magazine pe piața românească până în 2022.

La nivel internațional, Jumbo operează în prezent o rețea de 75 de magazine, din care 51 în Grecia, 10 în România, 9 în Bulgaria și 5 în Cipru, precum și un magazin online. Grupul este prezent în alte cinci țări (Macedonia, Albania, Serbia, Kosovo și Bosnia și Herțegovina) prin intermediul unor parteneriate cu companii locale. În anul fiscal 2017/2018, încheiat la 30 iunie, Jumbo a raportat vânzări consolidate de 753,3 milioane de euro, în creștere cu 10,6% comparativ cu anul fiscal precedent, în principal pe fondul evoluției din România și Bulgaria, unde vânzările au crescut cu peste 50%, respectiv circa 20%, potrivit datelor financiare preliminarii.

Articolul precedentLimuzina de lux Aurus, de producție rusească, expusă la Salonul auto de la Moscova
Articolul următorFocarul este de neoprit. Pesta porcină a trecut granița la vecinii Bulgari

Comments are closed.