Rata şomajului în forma ajustată sezonier a continuat să crească în iulie, ajungând la 5,4%, cu 0,1 puncte procentuale peste valoarea din luna precedentă, arată datele publicate, marți, de către Institutului Naţional de Statistică, pe site-ul instituție. O valoare identică nu a mai fost înregistrată din octombrie 2016. 

Numărul şomerilor (persoane cu vârsta între 15 şi 74 de ani) estimat pentru iulie 2020 a fost de 484.156, în creştere atât faţă de luna precedentă (aprox. 473.700 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (aproxi. 362.000 persoane). O valoare apropiată a fost consemnată în octombrie 2016, când INS a contabiliza 483.861 șomeri.

somaj_bim_iul20r

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi este cu 1,6 puncte procentuale peste cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,5% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25 – 74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna iulie 2020 (4,9% în cazul bărbaţilor şi 3,6% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25 – 74 ani reprezintă 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2020.

 

Articolul precedentAzi se deschid restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol. Cluburile și discotecile din interior vor rămâne închise
Articolul următorOrban, despre creșterea pensiilor: ”Începând de azi cresc pensiile. Guvernul a descis creșterea punctului de pensie”