Lanțul fraudei. Cum se pierd 24 miliarde de euro în estul Europei

România și alte alte patru țări din estul Europei pierd anual 23,8 miliarde de euro din colectarea defectuoasă a taxei pe valoarea adăugată (TVA).

Țările din Europa Centrală și de Est au cel mai scăzut nivel de colectare a TVA. Potrivit datelor Comisiei Europene, Polonia, Cehia, Ungaria, România și Slovacia au cel mai mare decalaj de colectare de TVA,  situat în 2017 la peste 23,8 miliarde de euro.

În același timp, frauda MTIC (Missing Trader Intră Community) generează anual pierderi de TVA cuprinse între 45 și 53 miliarde de euro, la nivelul întregii Uniuni Europene.

În acest context o mai bună colectare a veniturilor din TVA este deosebit de importantă  pentru a finanța proiectele de investiții în infrastructură, educație sau sănătate atât de necesare statelor din regiune.

PwC Europa Centrală și de Est a câștigat Global Innovation Challenge, o competiție a PwC care aduce laolaltă cele mai inovative proiecte care contribuie la rezolvarea unor probleme importante pentru societate, cu platforma Tax and Fraud Prevention.

Aceasta este concepută să prevină frauda legată de taxa pe valoare adăugată (TVA) și să protejeze companiile de bună credință de implicarea într-un lanț de eludare a plății de TVA. Proiectul pentru Tax and Fraud Prevention a fost dezvoltat de echipele de Consultanță Fiscalasi Investigații (Forensics) ale PwC Europa Centralasi de Est și este un exemplu de lucru colaborativ între echipe din departamente diferite și mai multe țări.

„Platforma Tax and Fraud Prevention a fost declarată câștigătoare într-o competiție în care au fost înscrise 185 de proiecte din aproape 75 de țări”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Lider PwC CEE Impozite și Taxe indirecte.

„Toate proiectele care au ajuns în finală au fost deosebit de competitive, atât din punct de vedere al conceptului, cât și al soluției tehnice pe care au avut-o la baza. Cred că diferența a fost făcută de faptul că această platformă poate fi privită că un proiect de responsabilitate socială al PwC, prin faptul că simpla prevenție a fraudelor privind  plata TVA aduce valoare adaugată pentru comunitate”, a mai spus Anghel

Platforma Tax and Fraud Prevention este alcătuită din două aplicații online: VAT fraud trackersi FAIT (Fraud Assessment and Intelligence Tool). Punctual, VAT fraud tracker prezintă informații despre comerțul intracomunitar între toate statele membre ale Uniunii Europene și anomaliile referitoare la tranzacțiile declarate într-un stat membru că achiziții comparativ cu livrările declarate într-un alt stat.

Componenta FAIT a platformei efectuează o verificare din perspectiva fraudei la care ar putea fi supuse companiile din Europa Centrală și de Est. Avantajele celor două aplicații constau în identificarea din timp a fraudei și întreruperea relației comerciale fără costuri.

PwC este o rețea de firme prezența în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști.

Articolul precedentDoar 30. 000 din 150.000 de absolvenți de liceu știu o meserie. Dintre aceștia, o treime se pregătesc pe banii lor
Articolul următorCumpărătorii au ieșit la vântoare de companii. Vrei să vinzi, vezi cât costă un consultant de marcă

Comments are closed.