Legea prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ. Proiectul urmează să fie adoptat miercuri de Guvern, dar nu înainte de a fi discutat și în Consiliul Economic şi Social, acolo unde urmează să primească un alt aviz.

Chiar dacă și acesta va fi negativ, Guvernul poate adopta legea.
Proiectul de lege prevede posibilitatea ca cei care îndeplinesc condițiile de pensionare în sistemul public de pensii, inclusiv pensiile de serviciu, sau ai sistemului pensiilor militare de stat, de a exercita opțiunea între continuarea activității până la 70 de ani sau încetarea raportului de serviciu. De asemenea, și cei care sunt deja pensionari trebuie să aleagă.

Reglementarea propusă nu impune restricții în ceea ce privește obținerea pensiei la împlinirea vârstei standard de pensionare. Î

În sistemul bugetar, în măsura în care se optează pentru continuarea raportului de muncă/ raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 70 de ani, exercitarea dreptului la muncă nu este condiționată de încheierea unui nou contract individual de muncă și nici de acordul angajatorului, însă dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.

 

Articolul precedentMinistrul Economiei susține ideea ”zero taxe pe salariul minim”
Articolul următorCIUGUbanul, noua monedă virtuală lansată în singura zonă smart din România – La ce folosește și care va fi câștigul în bani reali