Polița de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) nu acoperă în prezent riscul producerii de daune din cauza furtunilor, ci doar pe cele cauzate de cutremur, alunecări de pământ și inundații.

Acest lucru s-ar putea schimba, existând un proiect de lege, care a primit și susținerea Guvernului, care cere însă să se stabilească dacă primele de asigurare trebuie majorate sau cu cât va crește participarea statului la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, scrie Profit.ro.

După creșterea pagubelor produse de furtunile din ultimele luni – acoperișuri avariate, copaci doborâți peste case etc – s-a pus problema extinderea riscurilor acoperite de polița obligatorie. În acest sens, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și a societăților de asigurări s-a constituit o comisie la nivelul Executivului care să propună modificarea Legii asigurării obligatorie a locuințelor.

Așadar, cei care au locuințele avariate în urma furtunii nu vor avea parte de despăgubiri chiar dacă au polițe de asigurare obligatorie a locuinței. Mai este interesant de știut: Necesitatea modificării PAD a apărut după ce furtuna din data de 17 septembrie, anul trecut, a condus la decesul a cinci persoane și la rănirea altor 26.

După furtuna din 27 septembrie 2017, soldată cu cinci victime și 26 de răniți, precum și însemnate pagube materiale, parlamentarii PMP au inițiat un proiect de modificare a legii prin care să se redefinească noțiunea de dezastru natural pentru care se acordă despăgubiri. Inițiatorii susțin că anul trecut Guvernul a alocat anul trecut 36 de milioane lei din Fondul de Intervenții pentru acoperirea pagubelor produse de furtuna din vestul țării, sumă însă insuficientă. Astfel, dezastrul natural, acoperit de PAD, va include ”cutremure de pământ, furtuni, alunecări de teren și inundații, ca fenomene naturale”.

”Apreciem că este necesar să se clarifice dacă extinderea asigurării obligatorii de locuințe inclusiv la urmările unor furtuni (desprinderea unor acoperișuri/ mansarde care pot afecta inclusiv vieți omenești, menționate de autorii proiectului) nu ar implica inclusiv modificarea prin majorarea primelor de asigurare și/ sau creșterea obligațiilor statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de susținere financiară a PAID în situația creșterii plății ”compensațiilor necesare în cazul în care pagubele depășesc valoarea maximă care poate fi acoperită din resursele PAID și de către societatea de reasigurare în cazul producerii riscurilor asigurate” ”, a solicitat Executivul aleșilor, care trebuie să ia o decizie. În prezent, valoarea maximă a despăgubirii este de 20.000 euro pentru fiecare locuință de tip A (cu structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic) și de 10.000 euro pentru fiecare locuință de tip B (cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic).

În prezent, valoarea maximă a despăgubirii este de 20.000 euro pentru fiecare locuință de tip A (cu structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic) și de 10.000 euro pentru fiecare locuință de tip B (cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic).

 

 

 

Articolul precedentROBOR începe săptămâna în forță. Creștere puternică pe toate termenele de referință
Articolul următorConstruirea unei case în regie proprie poate dura până în trei ani

Comments are closed.