Proiect curajos încheiat între familia Păcuraru și familia Păunescu – investiții în media, energie și imobiliare. Cea mai ambițioasă strategie de business 

Realitatea PLUS și postul B1 TV s-au lansat într-un proiect media, imobiliar și energetic curajos, primul parteneriat din România de acest fel. Anunțul care dinamitează piața media din România a fost făcut la Realitatea PLUS, în emisiunea Legile Puterii. Prin această asociere, ambele grupuri de firme își consolidează pozițiile și strategiile pe piața de business. 

Grupul de firme REALITATEA MEDIA PHG, reprezentat prin Maricel Păcuraru și Alexandra Păcuraru, și grupul de firme B1GCP, reprezentat prin George Constantin Păunescu și Bobby Păunescu, au încheiat un protocol care are drept scop investiții în energie, media și imobiliare în țară și în străinătate. Este o premieră pentru România, iar proiectul curajos se anunță unul de succes.

„După cum știți bine, GCP e un brand. E vorba de George Constantin Păunescu, tatăl meu, și Bobby Păunescu, susbsemnatul. Am întâlnit un antreprenor care a dovedit că se poate – este vorba despre Maricel Păcuraru și grupul de firme Realitatea Media PHG. Pe această cale, vă anunț că am semnat acest parteneriat care pune bazele unor investiții curajoase în media, energie și imobiliare, și invit și alți antreprenori români care vor să facă ceva în țara asta să ni se alăture. Nu avem parteneri doar din România, ci și din America, Franța, Anglia, și asta întrucât am făcut, am dovedit. 

De data asta, lucrurile se vor schimba. Avem șansa să devenim nr. 1 pe piața media”, a punctat Bobby Păunescu, marți seara, într-o intervenție la Realitatea PLUS, în emisiunea Legile Puterii, amintind, totodată, de parteneriatul pe care acesta l-a semnat, în urmă cu 20 de ani, cu News Corporation. 

În luna martie 2002, Marty Pompadur, președintele pentru Europa al grupului american News Corporation, controlat de miliardarul Rupert Murdoch, și Grupul Păunescu au parafat o înțelegere prin care partea americană a devenit investitor în televiziunea B1, din România.

Cine este News Corporation

News Corp. este unul dintre cele mai mari grupuri de media din lume, deținând companii de televiziune (rețeaua Fox), televiziune prin cablu, studiouri de film (20th Century Fox), case de editură (Harper Collins), ziare, reviste, stații de radio și companii de panotaj în America, Europa, Asia, Australia și Noua Zeelandă. 

Articolul precedentTot mai multe benzinării din Ungaria rămân fără carburanți. Pompele au fost închise
Articolul următorGuvernul nu mai are bani pentru compensarea facturilor. Ce vor face românii la iarnă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau