Proceduri de finanțare simplificate prin Fondul Invest EU

Procedurile europene de investiții din planul multianual 2021-2027 vor fi mult simplificate, prin înlocuirea celor 14 instrumente de finanțare existente în prezent cu Fondul Invest EU, arată președintele Inițiativei pentru Competitivitate (INACO), Andreea Paul, explicând că această măsură va îmbunătăți Planul Junker.

Propunerea de simplificare a procedurilor lansată, la începutul lunii iunie, de Comisia Europeană ar urma să se concretizeze în Programul InvestEU, care cuprinde fondul Invest EU, Hub-ul de Asistenţă tehnică şi Portalul InvestEU.

Statele membre UE putea să canalizeze până la 5% din fondurile de coeziune alocate lor către Invest EU, consolidând în acest fel bugetul fondului.

„De la bugetul UE se vor aloca 15,2 miliarde pentru Invest EU, ceea ce va permite o garantare iniţială pentru 38 miliarde euro. Multiplicatorul anticipat al Invest EU este de 13,7, ceea ce va permite atragerea unor investiţii suplimentare în valoare de 650 miliarde euro”, arată un comunicat făcut public, luni de Andreea Paul.

Prin intermediul Programului InvestEU vor fi sprijinite proiecte în infrastructură sustenabilă (energie sustenabilă, conectare digitală, transport verde, infrastructură de mediu, regenerarea şi managementul deşeurilor, economie circulară, promovarea interoperativităţii, întărirea sinergiilor între transport, energie, digitalizare), cercetare, inovare, digitalizare (transpunerea rezultatelor cercetării în practică, digitalizarea industrială, creşterea rolului companiilor inovative, inteligenţa artificială), IMM (facilitarea accesului la finanţare a companiilor mici şi mijlocii) şi investiţii sociale (finanţarea proiectelor de formare continuă, de educaţie, de sănătate, de locuinţe sociale şi inovare socială, integrarea persoanelor vulnerabile).

Comitetul Economic şi Social European consideră că Invest EU este o provocare „win-win” pentru inovarea la nivel global şi un exemplu despre cum poate UE să intervină în canalizarea instrumentelor financiare prin simplificarea procedurilor şi o mai bună utilizare a experienţei europene, regionale şi locale.

Invest EU este un fond de garantare a împrumuturilor care vor finanţa proiectele selectate. Parlamentul European şi Consiliul UE pot amenda acestă propunere a Comisiei Europene, care îşi propune să finalizeze legislaţia necesară până în primăvara anului 2019, în timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE, arată Andreea Paul.

În viziunea Iniţiativei pentru Competitivitate – INACO între proiectele inovative care ar putea să inspire şi să genereze noi acţiuni româneşti, se află MetroGuagua Gran Canaria (Spania) – o reţea de autobuze electrice şi hibride care reduc poluarea, încurajează folosirea transportului public şi îmbunătăţesc condiţiile de călătorie, Playground Energy, Bulgaria – un start-up a dezvoltat un teren de joacă interactiv, care să transforme energia kinetică a copiilor în sunet şi lumină, Epiqus Job Training, Finlanda – integrarea emigranţilor pe piaţa muncii finlandeze prin formare profesională, Turbocam, România – o companie fondată în 2008 în Sântana de Mureş, care produce componente pentru turbine, generatoare şi compresoare utilizate în industriile aeronautică şi energetică, beneficiară a finanţării UE, exportă acum unităţi integrate pe piaţa internaţională, respectiv Nagyrede Goat Farma, Ungaria şi 100 Hearts for 100 children, România – o echipă de medici şi asistenţi au beneficiat de programe de specializare în chirurgia inimii şi au operat apoi gratuit 100 de copii cu probleme congenitale la inimă, cu o rată de succes de 99,1%.