Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul a semnat pentru un ajutor de 100 de milioane de euro destinat companiei Tarom. Aproape jumătate din această sumă va fi folosită pentru achitarea datoriilor.

Guvernul a validat în ședința de joi, 23 mai, un ajutor de stat pentru TAROM de aproape 100 milioane de euro, după ce a obținut acordul Comisie Europene. Premierul Marcel Ciolacu a adăugat că acum compania are toate condițiile pentru a devenit la fel de eficientă financiar ca alte companii aeriene. Peste jumătate din suma alocată va fi utilizată pentru ștergerea unor datorii TAROM.

„Validăm azi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro”, a anunţat premierul în şedinţa de Guvern.

„Avem deja acordul Comisiei Europene, există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă precum competitorii săi”, a mai spus şeful Executivului.

Comisia Europeană a aprobat în luna aprilie ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR acordat de statul român companiei aeriene TAROM. La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei TAROM. Planul de restructurare stabileşte un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor TAROM, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere a costurilor.

În iulie 2021 Comisia a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea TAROM ar fi în concordanţă cu normele UE privind ajutoarele de stat.

În cursul investigației aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de inițiere a procedurii. În prezent, măsurile de restructurare notificate includ următoarele: anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane EUR (246,19 milioane RON) corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente, şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane EUR (227,50 milioane RON).

Articolul precedentCotațiile la petrol au înregistrat a treia zi la rând de scăderi
Articolul următorImpactul tehnologiei asupra jocurilor online