Florian Libocor

Anul 2020 ar putea fi primul an al recesiunii economice, care ar dura doi-trei ani, după care în 2028, România ar putea adopta moneda unică, a declarat Florian Libocor, economist-șef al BRD, la conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, menționând că vorbește în nume personal, nu al băncii, transmite Agerpres.

Recesiunea nu va fi de amploarea celei din 2008

„Anul 2019 ar putea să fie ultimul an din faza de creştere a actualului ciclu economic. Trebuie să subliniez că este un posibil scenariu prudent de echilibru. Nu este scenariu perfect. Este criticabil, este amendabil şi este foarte posibil să nu aibă loc.

2019 este ultimul an de creştere, urmează 2020 şi 2021 ani de contracţie, cu menţiunea că trecerea de la faza de boom la faţa de contracţie nu va fi nici pe departe atât de agresivă precum a fost la ultima trecere, când am sărit de la +7% la -7% contracţie economică. Deci aici vom discuta de unul – două puncte procentuale. Iar apoi de abia în anul 2023 – 2024 – 2025 vom intra din plin, ca să spun aşa, într-o nouă fază de creştere economică şi de refacere, câtă vreme vom acumula şi nu vom adopta politici prociclice a echilibrelor, iar undeva în anul 2028 avem în vedere că, precum spuneam, prudent şi echilibrat România ar putea să adopte euro”, a spus Florian Libocor.

El a prezentat cazul Bulgariei, care demonstrează că decizia de trecere la moneda unică este una eminamente politică, și nu economică. De asemenea mai este exemplul Muntenegru, țară care nu este membră UE, dar care utilizează moneda euro.

Florian Libocor a spus că, din punct de vedere al convergenţei reale, raportul PIB per capita arată că România, în perioada 2013 – 2017, a câştigat 9 puncte procentuale, de la 54% la 63%, pe când Bulgaria a câştigat doar 3 puncte. România se află la 63% din media UE şi are un plan ambiţios să ajungă la 70% din media UE.

 

Articolul precedentStudiu: În ce județe se încasează cele mai mari salarii medii
Articolul următorLocuitorii UE vor fi avertizați de calamități pe mobil de la numarul 112 și vor vorbi la tarif maxim limitat

Comments are closed.