Preţurile cerute de vânzătorii de apartamente din România au mai consemnat o scădere de 0,4% în mai, după ce s-au diminuat cu 0,7% în luna aprilie, potrivit unui raport publicat miercuri de platforma Imobiliare.ro.

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, suma medie cerută pentru o asemenea unitate locativă la nivel de ţară a ajuns la 1.223 de euro pe metru pătrat, faţă de 1.228 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare.

”Tendinţa descendentă a pretenţiilor vânzătorilor nu a fost resimţită, însă, în toate cele şase mari oraşe monitorizate constant de imobiliare.ro – doar două dintre acestea, anume Bucureştiul şi Constanţa, au consemnat ieftiniri. Un alt fapt interesant este că pe segmentul rezidenţial nou au avut loc cele mai semnificative variaţii de preţ, atât pozitive, cât şi negative”, se arată în raport.

În Bucureşti, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au diminuat, per ansamblu, cu 2% luna trecută, ajungând de la 1.330 la 1.304 euro pe metru pătrat util.

”În contextul în care suma medie solicitată pentru locuinţele din blocurile vechi s-a menţinut la aceeaşi valoare ca şi luna trecută (anume 1.219 euro pe metru pătrat), tendinţa descendentă a preţurilor a fost dictată exclusiv de segmentul rezidenţial nou: unităţile locative din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale s-au ieftinit cu 3,4%, de la 1.408 la 1.360 de euro pe metru pătrat”, se arată în raport.

În Cluj-Napoca, locuinţele disponibile spre vânzare s-au apreciat luna trecută cu 1,4%, ajungând la 1.590 de euro pe metru pătrat util (faţă de nivelul de 1.568 de euro pe metru pătrat util valabil la sfârşitul lunii anterioare).

”Pe ambele segmente de piaţă analizate au fost resimţite creşteri, însă acestea au fost inegale: apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,4% (de la 1.587 la 1.593 de euro pe metru pătrat), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale cu 2,5% (de la 1.549 la 1.588 de euro pe metru pătrat)”, se arată în raport.

În Braşov, indicele a consemnat, per ansamblu, un avans de 0,6% la preţurile apartamentelor, ajungând de la o medie de 1.117 euro pe metru pătrat util în aprilie, la 1.124 de euro pe metru pătrat util la finele lui mai.

În Constanţa, apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 1,1% pe parcursul lui mai, acestea ajungând să coste, în medie, 1.117 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.129 de euro pe metru pătrat util la sfârşitul lui aprilie).

În Iaşi, indicele a înregistrat, luna trecută, un avans semnificativ al preţului mediu solicitat de către vânzători, anume 3,2%, de la o medie de 996 de euro pe metru pătrat, la 1.028 de euro pe metru pătrat.

În Timişoara, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 0,4% luna trecută, de la 1.217 la 1.222 de euro pe metru pătrat util.

Articolul precedentANAF a restituit 700 de milioane de lei din celebra taxă auto
Articolul următorDrumul care leagă Deva de Oradea va fi reabilitat cu 16,1 milioane de euro