Președintele Renault spune că fuziunea cu Fiat-Chrysler va întări alianța cu Nissan, iar această mutare nu va presupune concedieri ale angajaților. Jean-Dominique Senard este optimist că fuziunea dintre Renault și FCA nu va întâmpina prea multe obstacole.

Renault a confirmat în această săptămână că a primit o propunere concretă de fuziune din partea Alianței Fiat-Chrysler, iar francezii vor lua o decizie în cursul săptămânii viitoare.

Președintele Renault, Jean-Dominique Senard, este cel așteptat să conducă entitatea rezultată în urma fuziunii Renault-FCA. Senard a declarat că această fuziune va fi posibilă “dacă va exista deschidere în acest sens”, dar se arată optimist că acest proces va duce la crearea “primei alianțe globale reale în industria auto”.

Potrivit lui Senard, fuziunea Renault-FCA este văzută ca un lucru pozitiv de către oficialii Nissan și Mitsubishi. Anterior, presa internațională a speculat că influența Nissan și Mitsubishi în cadrul Alianței cu Renault va scădea puternic în cazul unei fuziuni cu Fiat-Chrysler.

Președintele Renault a dat asigurări că fuziunea nu va presupune concedieri ale angajaților și că alianța cu Nissan va fi mai bună.

Potrivit unor surse neoficiale, noul constructor rezultat în urma fuziunii va avea un consiliu de administrație alcătuit din 11 membri, dintre care unul singur va proveni de la Nissan.

În prezent, consiliul de administrație al Alianței Renault-Nissan are patru membri, dintre care doi de la Renault și câte unul de la Nissan și Mitsubishi.

Articolul precedentCotațiile la petrol, la cele mai mici niveluri din ultimele două luni
Articolul următorCFR SA a desemnat firma care va construi racordul Gara Nord – Aeroportul Otopeni