Predicția UBS: un război comercial SUA-China va duce la scăderea cu 20% a indicelui S&P500

Piețele bursiere ar putea înregistra scăderi puternice la nivel mondial, dacă tensiunile dintre China și Statele Unite vor crește în continuare și se va ajunge la un război comercial complet, conform analiștilor UBS.

Presupunând că toate tranzacțiile dintre SUA și China vor fi afectate de noile tarife impuse și de alte politici protecționiste, banca elvețiană a calculat că profiturile pentru firmele ce fac parte din indicele S&P500 vor suferi un impact de 14,6% în timp ce creșterea economică va scădea cu 2,4% în SUA și cu 1,1% la nivel global.

Cu toate acestea, banca a menționat că vor exista și efecte de runda a doua. Acestea „ar putea ceva fi mai ample, cu multinaționalele din Statele Unite care desfășoară activități în China susceptibile de a fi afectate de represalii inițiate de China”. Astfel, în ceea ce privește evaluările companiilor, acestea ar avea un impact suplimentar de 9,1%, generând un o scădere totală de 21,3% pentru indicele reprezentativ al economiei SUA.

Până acum, în acest an, președintele Donald Trump a impus noi tarife pentru importurile de panouri solare din China, mașini de spălat rufe, oțel și aluminiu, precum și pentru alte bunuri importate pe motiv de furt de proprietate intelectuală. China a inițiat măsuri de retorsiune de fiecare dată. Cu toate acestea, există o serie întreagă de astfel de tarife cu potențial de implementare, în timp ce Trump amenință cu impunerea de noi taxe vamale în valoare de 200 de miliarde de dolari.

David Riley, strategul principal de investiții al BlueBay Asset Management, a declarat pentru CNBC: „Dacă aș fi la Beijing, aș fi destul de îngrijorat. Cred că o sa avem mai multe tarife impuse Chinei care vor intra în vigoare la sfârșitul lunii august sau la începutul lunii septembrie”.

Analiștii UBS au avertizat că investitorii în piețele de acțiuni nu se pregătesc pentru un scenariu de război comercial, în principal datorită declarațiilor recente din partea liderilor americani și europeni.

Miercuri, președintele Trump și Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene, au abordat un ton conciliator punând astfel capăt temerilor legate de tarifele iminente pentru autovehiculele europene. Acțiunile producătorilor europeni au crescut la anunțul acestei știri, cu toate că acordul nu a eliminat perspectivele impunerii de astfel de tarife ulterior.

„Deocamdată, cotațiile acțiunilor nu au pus în preț scenariul unui comercial și noi estimăm o scădere de peste 20% mai mare datorită unui complex de factori din care fac parte câștiguri mai mici și contracții multiple (ceea ce înseamnă că participanții la piață vor fi dispuși să plătească un preț mult mai mic pentru aceeași sumă de câștiguri”, au mai remarcat analiștii UBS.

Articolul precedent18.570 de firme au tras obloanele în primele șase luni din 2018
Articolul următorCehia și România, cele mai mari rate de ocupare pentru migranții non-UE

Comments are closed.