Pentru a crește eficiența, OMV Petrom și-a redus dimensiunea, iar ponderea ei în cadrul grupului OMV a scăzut constant în ultimii ani. Ea și-a pus la punct o strategie de dezvoltare proprie, ceea ce îi asigură o mai mare mobilitate, a mai spus Peter Zeilinger, membru în Directoratul OMV Petrom.

Doar în acest an, OMV Petrom și-a planificat o reducere a producției de hidrocarburi de 4%, tocmai din această cauză, declara președintele companiei, Mariana Gheorghe, cu ocazia prezentării rezultatelor pentru primul trimestru.

Trebuie ținut cont de factorii economici și rentabilitatea exploatărilor. Cu toate că costurile de producție se situează în jurul a 11 dolari pe baril, o valoare relativ mică față cotația internațională a țițeiului din prezent, trebuie ținut de costurile adiționale, pentru a obține costul de extracție, atrage atenția Peter Zeilinger, membru în Directoratul OMV Petrom, cu responsabilități în sectorul Upstream.

Astfel la prețul de producție se adaugă redevențele, costurile administrative, de transport precum și altele care sunt de două ori mai mari decât costul de producție.

Separat mai intră în calcul pentru a se obține randamentul operațional și costurile de explorare, foarte mari în cazul în care se desfășoară offshore, față de cele onshore.

OMV Petrom se află angrenată în procesul de evaluare a zăcămintelor de hidrocarburi descoperite în Marea Neagră, la mare adâncime. Până acum costurile de explorare, care s-au ridicat la 1,5 miliarde de dolari, au fost împărțite în mod egal cu ExxonMobil, partenerul OMV Petrom.

Evaluarea este necesară pentru că pentru a ajunge la exploatarea zăcământul nou descoperit vor fi cheltuite sume de câteva ori mai mari decât investiția în explorare. Or în final, pe toată durata de exploatare a zăcământului, randamentul trebuie să fie pozitiv pentru ca investiția în dezvoltare să se justifice.

Pe de altă parte, OMV Petrom ia în calcul și concurența dintre activele pe care le deține. Și aici intervine extinderea activității în afara țării, în Kazahstan de exemplu. Este un proces continuu, prin care compania cedează sonde sau zăcăminte unor companii mai mici, pentru care exploatarea acestora poate fi rentabilă, în paralel cu creșterea gradului de recuperare în cele existente și descoperirea de noi zăcăminte de hidrocarburi.

Strategia OMV Petrom se bazează pe găsirea mijloacelor de a asigura o rată de înlocuire de rezervelor de 100%. Însă viteza cu care consumă resursele nu a fost încă atinsă de cea cu care se înlocuiesc zăcămintele epuizate prin punerea în exploatare a altora noi, pentru a se menține constant nivelul producției.

Articolul precedentGrație Italiei, Grecia nu mai este cel mai urât “porc” al Europei
Articolul următorCât costă cea mai miediatizată întâlnire de pe glob

Comments are closed.