Petrolul- „vedeta” corona-crizei

Așa cum anticipam, prețul țițeiului american a coborât sub linia de zero, semnalizând o perioadă următoare de o duritate nemaiîntânită.  Alimentată de o oprire neplanificată și necontrolată, potențată de o derivă evidentă la nivelul deciziei politice în majoritatea statelor occidentale mari, prăbușirea cererii globale de țiței a adus cu sine cel mai clar semn al unei crize de proporții gigantice.

Hai să privim un pic tabloul evoluției prețului „aurului negru” de la bursa americană: după ce a avut o scădere dramatică de la aproape 70 de dolari/baril, la începutul anului, pe fondul creșterii aberante a producției zilnice a Arabiei Saudite, cotația s-a dus în teritoriul negativ, pentru ca apoi să revină undeva pe la 6 dolari/baril. În mod paradoxal, acest parcurs incredibil vine după ce Arabia Saudită (urmată de întregul OPEC) și Rusia au reușit să se pună de acord cu reducerea zilnică a producției cu 10 milioane de barili. De ce ? Din două motive: pe de o parte, toate capacitățile de stocare la nivel global sunt pline, iar acum se descarcă țițeiul nou produs pe giganticele vase petroliere și, pe de altă parte, reducerea producției anunțată de saudiți și ruși este, de fapt, de două ori mai mică decât cea de care piața ar fi avut nevoie, pentru echilibrare.

Mai trebuie adăugat că nici perspectivele pentru mai și iunie nu sunt mai bune pentru industria petrolului: marii consumatori sunt departe de a o revenire, guvernele sunt dominate, în continuare, de panică și de lipsa unor strategii reale.

Cum ne găsește pe noi, pe români, această criză? În cea mai proastă poziție. Iată cum arată tabloul primelor 10 companii din economia națională în 2018: cinci dintre ele sunt din industria petrolieră, cu o cifră de afaceri agregată de peste jumătate din cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii românești.

Prima consecință va fi scăderea valorilor cifrei de afaceri a tuturor companiilor din industrie, ceea ce va aduce după sine, scăderea profiturilor precum și a taxelor aferente încasate la buget. Dacă privim, însă, mai atent, ar trebui să acceptăm că dezastrul este cu mult mai pronunțat: țițeiul extras în România este mult prea scump, din perspectiva costului industrial și rafinatorii vor importa țiței. În mod clar, capacitățile de rafinare nu vor funcționa toate, la nivelul la care se află cererea.

Apoi, prețul global al gazului va urma aceeași traiectorie descedentă și vor avea de suferit Romgaz și, cel mai puternic, Transgaz. Proiectele de conducte la care lucrează Transgaz sunt astăzi nefinanțabile, la nivelul cererii de gaze. mai mult, orice proiect de extracție a gazelor din zăcămintele de la marea Neagră nu are niciun viitor realist, în actuala conjunctură.

Cu acest prilej, ar trebui să mai aducem încă o dată aminte de principalele cauze ale acestui dezastru: dărâmarea industriei petrochimice, lipsa extinderii alimentărilor cu gaze și lipsa capacităților noi de producere a electricității pe bază de gaze naturale.

dar, orice criză aduce cu sine și multe oportunități: acum putem liniștiți să demarăm un adevărat proiect național în energetica primară: construcții de centrale electrice, extinderea alimentării cu gaze, reconstrucția petrochimiei. În vârful oricăror măsuri de valorificare a potențialului național energetic stă, însă, soluția cea mai evidentă dar și mai ocolită de politicieni: naționalizarea PETROm și reprivatizarea sa prin intermediul pieței de capital.