Semnarea oficială a contractelor de finanţare pentru un număr de peste 1.200 de microbuze electrice școlare a avut loc marți, la Palatul Victoria, în prezența premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Educației, Ligia Deca.

Peste 1.200 de localităţi, cu precădere în mediul rural izolat, vor beneficia de microbuze electrice destinate transportului şcolar, în baza unei finanţări PNRR în valoare totală de 250 de milioane de euro.

Marţi, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi reprezentanţii consiliilor judeţene au semnat contractele de finanţare.

Semnarea are loc după anunțul oficial al Ministerului Educației, din prima zi de școală, despre tăierea mai multor finanțări pentru proiecte din „România Educată”, inclusiv jumătate din numărul de microbuze electrice pentu transportul elevilor, prevăzute în PNRR. Astfel s-a renunțat la finanțarea unor proiecte ce prevedeau dotarea și renovarea a mii de școli din România, dotarea cu laboratoare de informatică, dar și la jumătate din microbuze electrice școlare pentru transportul elevilor.

Decizie-șoc la început de an școlar: Se taie din banii PNRR pentru școli – Explicația Ministerului Educației: Nevoia reală e mai mică

Astfel, nu vor mai fi finanțate proiectele ce prevedeau dotarea tehnologică a peste 1.800 de laboratoare de informatică, reducerea abandonului școlar prin dotarea a 330 de școli prin PNRAS, renovarea a 10% din școli, precum și finanțarea pentru jumătate din microbuzele electrice școlare prevăzute inițial în PNRR, adică 1.600 în loc de 3.200, pentru transportul elevilor din localitățile izolate din zonele rurale.

Premierul Marcel Ciolacu a reamintit că în urmă cu o lună şi jumătate au fost alocate peste un miliard de euro, din PNRR, pentru dotarea a 5.600 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

„Astăzi, tot prin PNRR, alocăm încă 250 de milioane de euro fără TVA pentru achiziţionarea a peste 1.200 de microbuze electrice destinate transportului elevilor”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit agerpres.ro.

Ligia Deca a menţionat că, prin achiziţionarea microbuzelor, aproape 213.000 de elevi vor beneficia de transport şcolar „sigur şi sustenabil”. După semnarea contractelor, autorităţile locale vor demara demersurile necesare pentru achiziţia efectivă a microbuzelor şi livrarea lor.

 

 

„Ţinta estimată la momentul redactării PNRR a fost de 3.200 de microbuze, însă suma alocată a fost raportată exclusiv la costurile unui microbuz de tip 8+1 locuri. Ulterior, autorităţile publice locale au semnalat, succesiv, nevoia de microbuze mult mai mari, de cel puţin 16+1 locuri, având în vedere efectivele mari de elevi. Am susţinut constant această solicitare, în pofida dificultăţilor asociate costurilor cel puţin duble faţă de estimarea iniţială. Am făcut, aşadar, eforturi să suplimentăm cu încă 50 de milioane de euro alocarea financiară a investiţiei – de la 200 la 250 de milioane de euro, fără TVA. De asemenea, v-am cerut dumneavoastră, am cerut ajutorul şi sprijinul consiliilor judeţene, şi l-am obţinut, printr-o cofinanţare de peste 7 milioane de euro din partea dumnealor, pentru a satisface cât mai mult nevoia locală de transport şcolar”, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca.

Ligia Deca a mai spus că, în calitate de ministru al Educaţiei, îşi propune să nu se piardă „niciun leu” care poate fi atras prin investiţiile prevăzute în PNRR. În acest sens, Deca a reamintit că Ministerul Educaţiei a lansat în ultimele 10 luni nouă apeluri de proiecte cu finanţare din PNRR şi a încheiat aproape 2.500 de contracte deja din cele 4.500 care sunt pe flux.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat că în urmă cu o săptămână, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, 110 microbuze şcolare ajungeau în comunităţile din România din cele 41 de judeţe.

„În perioada următoare, prin intermediul Ministerului Mediului, prin Fondul de Mediu, vor exista alte oportunităţi şi alte apeluri prin care Consiliile Judeţene vor putea aplica pentru a crea noi oportunităţi pentru achiziţionarea de microbuze şcolare”, a precizat ministrul Adrian Veştea.

 

 

Articolul precedentMăsurile de austeritate, decise în Coaliție – Ce taxe și impozite se pregătesc
Articolul următorInflația stagnează la 9.4% – Statistica dezmite raportările triumfaliste ale Consiliului Concurenței privind ieftinirile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau