Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a atins în luna aprilie cel mai ridicat nivel din mai 2014, după a 11-a lună consecutivă de scumpiri. Principala componentă a acestei majorări a fost evoluția prețului internațional al zahăruluir, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Food Price Index, cel care măsoară variația preţurilor din coșul alimentar de strictă necesitate, în care intră cerealele, uleiurile vegetale, lactatele, carnea şi zahărul, a crescut în aprile până la 120,9 puncte.

Preţurile cerealelor au crescut cu 1,2% faţă de luna precedentă, şi de 26% faţă de perioada similară din 2020. Îngrijorările privind situaţia culturilor din Argentina, Brazilia şi Statele Unite au dus la creşterea preţului porumbului cu 5,7% luna trecută, preţul grâului s-a menţinut în mare parte stabil, în timp ce a scăzut preţul orezului, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, noile estimări indică în acest sezon o creştere a producţiei de grâu şi de porumb.

Preţul zahărului a crescut cu 3,9% faţă de luna precedentă şi cu 60% faţă de aceeași perioadă a anului tercut, din cauza temerilor privind recolta slabă din Brazilia, în timp ce preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 1,8%.

 

Articolul precedentFlorin Cîțu, surprins de un demers atribuit ministrului USR Plus Claudiu Năsui legat de „Legea 5G”
Articolul următorClaudiu Năsui dezminte divergențele cu Florin Cîțu pe legea 5G: E o minciună că m-aș împotrivi