Numărul persoanelor fizice care se înscriu în Spaţiul Privat Virtual (SPV), platformă lansată de MFP, creşte constant, iar până la 31 mai erau înscriși aproximativ 160.000 de contribuabili, potrivit lui Alexandru Drăghici, vicepreşedinte, coordonator al Activităţii de Colectare a Veniturilor Bugetare la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Ministerul Finanţelor Publice a început distribuirea la contribuabilii peroane fizice a unor scrisori personalizate privind Spațiul Privat Virtual (SPV), facilitate online prin care aceștia pot avea acces la informaţii fiscale personale, cu condiția să aibă și acces la internet.

ANAF este conectată la acest sistem și poate trimite contribuabilului documente care au aceeaşi putere juridică precum cele comunicate prin poştă sau la ghişeu.

Într-o postare pe pagina sa de internet MFP precizează că orice persoană care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri are posibilitatea să le declare online, iar formularul electronic inteligent al Declaraţiei Unice este disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, începând cu anul 2019 depunerea online a Declaraţiei Unice este obligatorie.

Pentru înregistrarea în SPV, contribuabilii care au primit scrisoarea trebuie să aibă acces la un dispozitiv conectat la internet și să pregătească următoarele informații:
1. Numărul documentului format din 12 cifre, înscris în partea stângă-sus a primei pagini a scrisorii primite.
2. Codul Numeric Personal (CNP), sau Numărul de Identificare Fiscală (NIF), înscris sub numărul documentului.
3. Seria și numărul actului de identitate.
4. Adresa de e-mail proprie.
5. Numărul telefonului mobil personal. 6. Un nume de utilizator ales pentru autentificarea în SPV.
7. O parolă necesară autentificării în SPV.

Aceste informații trebuie completate în formularul web disponibil pe portalul ANAF în secțiunea ”Spațiul Privat Virtual” → ”Înregistrare utilizatori persoane fizice şi juridice” → ”Persoane fizice/Înregistrare utilizatori”, alegând Tipul de aprobare.

După completarea corectă a tuturor datelor solicitate în formularul web, procesul de înregistrare se finalizează prin apăsarea butonului ”Continuă”. Înregistrarea cu succes în SPV va fi confirmată prin afișarea unei pagini care va conține informațiile completate anterior, iar autentificarea în SPV se va poate face pe baza numelui de utilizator si a parolei alese la momentul înregistrării.

Serviciul electronic SPV este furnizat gratuit de Ministerul Finanțelor Publice.

Articolul precedentUngaria ia bani UE pentru autostrada care eficientizează traficul până la granița cu România
Articolul următorUn euro prea îndepărtat. Dăianu îndeamnă populația să aibă încredere în leu

Comments are closed.