Premierul Florin Cîțu a confirmat, joi, că este exclusă majorarea alocațiilor de stat pentru copii de la 1 iulie. Șeful Guvernului a afirmat că o decizie în acest sens ar fi generat o problemă bugetară. Anunțul lui Cîțu a venit la scurt timp după ce șeful său de partid, Ludovic Orban, a precizat și el că bugetul nu poate suporta un efort suplimentar.

Colegii mei din Coaliție au fost toti acolo când am votat bugetul pe anul acesta, am discutat de o singură creștere a alocațiilor anul acesta, la începuti. În perioada următoare se pot face amendamente in Parlament, daca nu facem prin OUG modificarea, să ne asigurăm că nu aveam altă modificare anul acesta. Nu de alta, dar nu este în buget și vom avea o problema bugetara”, a declarat premierul.

Pe 30 decembrie 2020, Senatul a adoptat, cu amendamente, OUG 123/2020 care prevede creşterea în 5 etape a alocaţiilor de stat pentru copii.

Primele două majorări au fost deja aplicate, cu data de 1 august 2020 și, respectiv, 1 ianuarie 2021. Astfel, în acest moment cuantumul alocațiilor este de 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și cei cu handicap și de 214 lei pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani.

Articolul precedentLudovic Orban a făcut anunțul, ALOCAȚIILE pentru copii NU CRESC de la 1 iulie
Articolul următorAproape 40% dintre români spun că au fost afectați financiar de pandemia COVID-19 – Eurobarometru