Alocațiile pentru copii nu vor crește în acest an. Anunțul a fost făcut de președintele PNL, Ludovic Orban. Potrivit OUG 123/2020, care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cinci etape, acestea ar fi trebuit majorate la 1 iulie cu 20%. 

Șeful PNL a precizat că Parlamentul va vota majorarea alocațiilor o singură dată pe an, pe 1 ianuarie. În 2021, alocațiile au crescut cu 20 la sută.

În septembrie 2020, Guvernul a adoptat OUG 123/2020 care prevede dublarea alocației, în 5 etape. Primele două, din august 2020 şi ianuarie 2021 au fost respectate, iar la a treia ar fi urmat să aibă loc la 1 iulie.

Ultimele 2 etape de majorare a alocațiilor ar fi urmat să fie în ianuarie și iulie 2022cursurile).

În prezent, alocația are valoarea de 427 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi de 214 lei pentru cei cu vârste între 2 şi 18 ani.

Articolul precedentInvestițiile în piața imobiliară, la jumătate față de anul trecut, după primul trimestru
Articolul următorOFICIAL Florin Cîțu: Nu majorăm alocațiile copiilor de la 1 iulie, am convenit deja o singură etapă anul acesta