Noul model iPhone de la Apple de 6.1 inch, va fi lansat pe 12 septembrie va fi singurul prevăzut cu ecran LCD (nu OLED) şi suport dual SIM în ediţia pentru piaţa chineză, a anunțat producătorul.

Noul smartphone ar urma să aibă un preţ de 799 euro.

Va fi vândut în culori Red, White, Blue şi Rose Gold. Confirmată de SIM tray-ul cu suport pentru două cartele, funcţionalitatea dual SIM ar putea să nu fie disponibilă şi la ediţia europeană a lui iPhone 9.

Din păcate, imaginile nu surprind şi partea din faţă a telefonului, unde ar trebui să găsim ecranul LCD de 6.1”, decupat pentru a face loc sistemului Face ID preluat de la modelul iPhone X lansat anul trecut, potrivit ZF.

Cu dimensiuni relativ compacte după standardele actuale, noul iPhone de 6.1” ar putea ajunge pe rafturile magazinelor după data de 21 septembrie, însă rămâne de văzut dacă Apple va putea asigura stocuri suficiente de telefoane pentru acoperirea cererii de la momentul lansării. Potrivit informaţiilor obţinute din rândul partenerilor Apple, probleme ţinând de fabricarea ecranului LCD au întârziat destul de mult producţia acestui model.

Articolul precedentANSVSA a inventariat 826 de focare PPA, în 190 de localități. 160.000 de porci au fost sacrificați
Articolul următorInvestițiile nete în scădere cu 0,2% față de 2017, din cauza declinului sectorului construcțiilor

Comments are closed.