Nicolae Ciucă: „Vom avea necesarul de gaz pentru consumul propriu. Putem asigura gaz și pentru vecini”

Premierul Nicolae Ciucă a participat, marți, la ceremonia de semnare a contractului necesar finalizării tranzacției de achiziție de către S.N.G.N. Romgaz S.A. a acțiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (pentru preluarea participației în perimetrul Neptun Deep).

„Iată, în sfârșit, în acest moment urmează să aibă loc semnarea documentelor oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon pentru ceea ce înseamnă 50% din perimetrul Neptun Deep. Este activitatea care a fost pregătită astfel încât să putem să continuăm demersurile de la nivelul Guvernului pentru a putea să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-și îndeplini obiectivul pentru a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele”, a declarat premierul.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSubvenţii de 50 bani pe litrul de combustibil pentru transportatorii şi distribuitorii din România – Anunțul Ministerului de Finanțe
Articolul următorANAF: Declarația unică se depune până la 25 mai 2022, inclusiv

1 COMENTARIU

  1. I truly enjoy studying on this web site, it has got good blog posts. „A man of genius has been seldom ruined but by himself.” by Samuel Johnson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau