Fostul premier a precizat că ținta de deficit asumată de România este de 4,4% din PIB, iar prin măsurile aprobate până acum în Guvern s-a ajuns la un deficit de peste 3 miliarde de lei. „S-a discutat despre măsuri pentru a obține bani suplimentari la buget pentru a susține aceste cheltuieli”, a afirmat Ciucă.

„Am văzut foarte clar că atunci când am reușit să coordonăm investițiile din bugetul de stat cu cele din fonduri europene am obținut un trend de creștere economică.

Am afirmat de nenumărate ori că toate aceste măsuri trebuie să fie rezultatul unor discuții cu oamenii din domeniul pe care dorim să intervenim. O discuție cu producătorii și procesatorii este necesară, de aceea nu mă pot pronunța asupra unor măsuri.

Știm cu toții că în momentul în care nu ne încadrăm în ținta de deficit riscăm să pierdem fondurile europene”, a spus Nicolae Ciucă.

Articolul precedentAcțiunile care se disting într-o perioadă de incertitudine economică (P)
Articolul următorCiolacu, despre eliminarea unor facilități fiscale: „Nu cred că este oportun să introducem taxe noi”