Inflaţia în iunie este posibil să coboare sub 4%, conform datelor pe care Banca Naţională le are din piaţă, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

„Inflaţie galopantă nu va fi în România, pentru că suntem şi noi aici. Această declaraţie este mai mult decât un angajament, este o subliniere că ţara are bancă centrală. Dar, într-un mediu tumultuos, discuţiile pot să alunece în direcţia aceasta.(..) Iar acum, dacă ar fi să spun ceva conform nu percepţiei, ci datelor pe care le avem noi din piaţă, s-ar putea să aveţi peste o săptămână o surpriză plăcută, adică inflaţia în luna iunie să coboare sub 4%. Şi atunci aproape că discuţiile acestea se vor mai calma”, a declrat Isărescu, citat de Agerpres.

Inflaţia galopantă presupune o creştere de peste 10%. Guvernatorul BNR a precizat că în România există un exces de cerere, care se duce în deficitul de cont curent, adică se importă mai mult.

„S-a stimulat prea mult consumul. Am spus acest lucru de repetate ori în ultimii doi ani de zile. (…) Există o diferenţă între percepţie şi realitate şi percepţia este că se duce cursul spre 5 lei pentru un euro şi el tinde să coboare spre 4,7 lei, pentru că avem intrări majore de capital, ceea ce s-ar putea să însemne că ecartul de dobândă este suficient de atractiv, iar această situaţie nu bucură neapărat banca centrală”, a subliniat Isărescu, potrivit Agerpres.

Articolul precedentAngajații din Finanțe, nemulțumiți de ultima formă a Codului Administrativ
Articolul următorLeul, „oaia neagră” din Europa Centrală și de Est. Plătim factura pentru amatorismul Guvernului